Comemorarea patriarhului neurologiei naționale, academicianul Diomid Gherman
- 215 просмотров
Despre viața și activitatea ilustrului neurolog, neurochirurg și om de știință Diomid Gherman, care în această perioadă ar fi împlinit onorabila vârsta de 90 de ani, s-a discutat în cadrul unei conferinței comemorative, în data de 20 aprilie 2018. În cadrul evenimentului a fost evocat rolul său primordial în dezvoltarea neurologiei, actualitățile în diagnosticarea și tratamentul polineuropatiilor, clasificarea tumorilor sistemului nervos ş.a.
Mihail Gavriliuc, prorector pentru studenți internaţionali, şef al Catedrei de neurologie nr. 1 a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a vorbit despre itinerarul biografic și parcursul excelent în cariera de neurolog și remarcabil savant a lui Diomid Gherman, relevând cele mai importante realizări ale acestuia.
Potrivit lui Vitalie Lisnic, președintele Societății Neurologilor din Republica Moldova, profesor universitar la Catedra de neurologie nr. 1, regretatul academician a desfășurat o activitate fructuoasă în calitate de neurolog, precum și de magistru al sutelor de specialişti în domeniu şi cercetători științifici. Rodul muncii îndelungate s-a soldat cu pregătirea a 26 de doctori și şase doctori habilitați în științe medicale, formarea multiplelor promoții de specialiști.
În comunicarea sa, profesorul universitar Grigore Zapuhlîh, directorul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, a remarcat faptul că Diomid Gherman a fost o persoană cu abilități profesionale şi personale deosebite, care a contribuit semnificativ la fundamentarea neurochirurgiei moldave şi, într-un fel, i-a marcat viața. Academicianul a avut un rol decisiv în formarea Societății Neurochirurgilor, a Catedrei de neurochirurgie și a Centrului ştiinţifico-practic de neurologie şi neurochirurgie, astăzi Institutul de Neurologie și Neurochirurgie. „A fost o personalitate neordinară, care se bucura de înaltă apreciere și autoritate în comunitatea academică din republică”, a menţionat Grigore Zapuhlîh
„Impresiona prin calități excepționale: era foarte activ, energic, luptător, sociabil și mare patriot, un Om luminos, bun orator, de la care am învățat foarte multe. Era un bun interlocutor, cu care puteai discuta orice probleme, fie de profesie, știință, ba chiar și din sfera artelor”, a subliniat Ion Moldovanu, profesor universitar la Catedra de neurologie nr. 1.
La manifestare a participat și Dumitru Spânu, neurolog la Spitalul Raional Fălești, raionul de baștină al academicianului, care a remarcat că Diomid Gherman se distingea prin inteligență, tact, cumsecădenie și promptitudinea de a veni în ajutor în cele mai grele momente.
Ludmila Gherman, neurolog la Spitalul raional Soroca: „L-am cunoscut pe mult stimatul academician din 1973, pe când lucra la Dispensarul Psihoneurologic Republican. Am participat împreună la multe întruniri științifice unionale. Era un pedagog exigent și, totodată, promova insistent tinerii specialiști.”
Un moment semnificativ al conferinței comemorative a fost propunerea profesorului Grigore Zapuhlîh de a conferi numele academicianului Diomid Gherman Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, inițiativă acceptată în unanimitate.
Profesorul Diomid Gherman este fondatorul școlii naţionale de neurologie şi neurochirurgie. Sub conducerea Domniei Sale au fost trasate direcţiile prioritare ale școlii neurologice autohtone, inclusiv patologia vasculomedulară. Academicianul Gherman este cunoscut în lumea medicală şi ştiinţifică și ca fondator al școlii naţionale de vertebroneurologie. În cei peste 55 de ani de activitate didactică, Diomid Gherman a instruit mai multe generații de medici specialiști, care activează în republică și peste hotarele ei.
Neurochirurgul Diomid Gherman a salvat viaţa şi a menținut sănătatea la zeci de mii de pacienţi. Pentru merite deosebite în activitate a fost apreciat cu înaltele titluri de Om Emerit al științei RM, Laureat al Premiului de Stat, Omul Anului și Cetățean de Onoare al orașului Fălești. A fost desemnat cavaler al mai multor distincții de stat. Diomid Gherman a fost un profesor, un clinician şi un cercetător cu renume, dar şi un mare patriot al neamului. Liceul din satul natal îi poartă astăzi numele.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii